Gigi Becali a oferit informații despre stadiul negocierilor pentru „repatrierea” lui Vlad Chiricheș la FCSB.
Patronul de la FCSB, Gigi Becali, nu renunță la visul de a-l transfera pe Vlad Chiricheș. Fundașul central se lasă greu și a pus condiții care cu greu pot fi acceptate în acest moment, însă finanțatorul a revenit asupra subiectului și a anunțat în ce condiții va putea să bată palma cu internaționalul român.
Gigi Becali a transmis că va accepta termenii propuși de fotbalist imediat după ce echipa va obține calificarea în faza grupelor Conference League.
„Stau și eu la pândă, hotărârile le iei în funcție de mai mulți factori. Dacă ne calificăm, imediat semnăm contractul. (n.r. dacă e adevărat că se va semna contractul în cursul zilei de miercuri) Nu, nu”, a declarat Gigi Becali, potrivit Digi Sport.
Patronul vicecampioanei a devenit, însă, rezervat în ceea ce privește valoarea echipei în Europa, după ce Farul a fost eliminată din Liga Campionilor de moldovenii de la Sheriff Tiraspol.
„Dacă le-au dat trei lui Farul și Farul ne-a dat nouă trei, înseamnă că trebuie să luăm și noi trei. Nu știu ce să mai zic”, a mai spus Gigi Becali, potrivit sursei citate mai sus.
Gigi Becali este dispus să îi plătească lui Vlad Chiricheș un contract de aproximativ 15.000-20.000 de euro și bonusuri în funcție de performanțele pe care le obține echipa în cupele europene.
„Lasă 400.000 de euro. Dacă se întâmplă toatea astea, la anul pe vremea asta poate să ia peste un milion de euro, cu bonusuri. 300 de mii pentru Europa League, 200 de mii pentru Conference League. Băi, Chiri, cum să-ți dau bani din buzunar? Produ cu echipa.
Cum zic alții, primă de campionat sau de joc? Îți dau bani din ce produci. Ca să joci fotbal, ți-am făcut contract. Ai 15.000-20.000 salariu. Produ bani și îți voi da. Eu i-am spus să se antreneze și dacă nu găsește niciun angajament, să fie un tampon. El nu vrea să fie tampon”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER